De ce să alegi cadouri experiențe?
Cei mai mulți dintre noi avem prea multe lucruri.
Un sondaj a descoperit că 1 din 7 americani are o cameră pe care nu o poate folosi pentru că este plină de lucruri pe care le folosește rar. Un altul a constatat că oamenii în prezent au aproximativ 23 de articole pe care nu le folosesc niciodată. Și cu cât acumulăm mai multe prostii, cu atât ne simțim mai sufocați de obiecte.
Majoritatea lucrurilor pe care nu le folosim se pare că provin din cadourile neinspirate pe care le primim. Cu toții am fost puși în situația de a primi sau de a oferi un cadou nereușit, deoarece alegarea cadoului perfect se pare că nu este atât de simplu pe cât ar părea. Pentru că, în primul rând, trebuie să „intri în capul” persoanei dragi pentru a descoperi ceea ce își dorește cu adevărat, ceea ce pare destul de complicat. Apoi, chiar dacă reușești să obții ceva care le face inima să cânte de bucurie, nu te amăgi singur deoarece acesta nu este sfârșitul.
Pentru că, înainte să-ți dai seama, urmează ziua de naștere, sărbătorile, aniversarea relației sau orice al motiv de a oferi iar cadouri și ghiciți ce, trebuie să o luăm de la capăt.
Așa că, în loc să faci din orice ocazie de a dărui un moment de stres, mai bine concentrează-te pe oferirea de activități cadou care nu numai că îți garantează succesul, dar îți oferă și șansa de a crea noi amintiri cu cei iubiți.
Iată câteva idei de cadouri care să te inspire:
Pentru cei cu pasiuni culinare – un curs de gătit
Cursurile de gătit pot fi foarte bune pentru cineva care dorește să-și extindă abilitățile în bucătărie sau care are prea multe gadgeturi pentru gătit, dar nu știe cu adevărat cum să le folosească.
Pentru pasionații de gusturi noi – o degustare de vinuri
Indiferent dacă persoana iubită este un somelier în formare sau pur și simplu prețuiește vinurile de calitate și vrea să încerce arome noi, cu siguranță v-a aprecia un cadou care îi oferă șansa să participe la o degustare de vinuri.
Pentru iubitorul de animal – un bilet la zoo sau într-un safari park
Există un iubitor de animale în viața ta? Un bilet la grădină zoologică le permite să privească animale sălbatice din diferite habitate. Sau le poți dărui ocazia unei experiențe safari, în care vizitatorii își pot conduce propriile vehicule pentru a observa animalele care nu sunt ținute în captivitate.
Pentru pasionatul de adrenalină – o excursie la un parc de distracții
Cu un asemenea cadou nu ai cum să dai greși. Poți găsi activități pentru o întreagă familie. Acesta oferă diverse atracții, cum ar fi plimbări și jocuri, precum și alte evenimente în scop de divertisment potrivite atât pentru iubitorii de adrenalină care vor alege cel mai rapid și înalt rollercoaster cât și pentru cei care caută relaxare și vor alege o plimbare lină cu barca sau un carusel care le oferă ocazia unei priveliști asupra orașului.
În final nu uita că orice ai alege, ți-ai îndeplinit misiunea dacă ai adus bucurie în sufletul celui care primește cadoul și ai oferit ocazia unei experiențe de neuitat.
„A dărui constituie o experiență care îţi va transforma viaţa, chiar dacă nu începi decât prin a-ţi dărui zâmbetul cu ceva mai multă generozitate.” Colin Turner