Atunci cand cineva intra in domeniul orologeriei, se confrunta adesea cu cuvintele „Swiss Made”, dar, de fapt, doar cativa oameni stiu despre ce este vorba sau ce inseamna „Made in Switzerland”. Este clar ca aceasta „marca” este sinonima cu calitatea si de aceea, atunci cand un produs o are, este important sa o precizam si sa o subliniem.

Atunci cand un ceas poarta aceasta marca, trebuie sa posede in mod evident anumite caracteristici legale, care in ultimii ani a devenit si mai stricta si mai restrictiva pentru a garanta si mai mult excelenta calitatii elvetiene.

Comerciantii seriosi nu folosesc aceste cuvinte la intamplare, ci doar atunci cand produsul le poseda efectiv, intr-o transparenta totala fata de clientii lor, siguri ca ofera ceea ce este mai bun in sectorul actual.

Ce defineste „ceasurile elvetiene”?

Ceasurile elvetiene sunt produse care au o „miscare elvetiana”, adica care poseda o serie intreaga de cerinte, care sunt urmatoarele. Ceasul trebuie sa fi fost asamblat si testat de catre producator in Elvetia, iar cel putin 50% din componente, inteleasa ca valoare neta, trebuie sa fi fost produse aici.

Este clar ca exista foarte multe componente intr-un ceas care, ca urmare, ar putea fi fabricate in alta parte, adesea in Asia, dar inspectia finala in Elvetia garanteaza in toate cazurile ca utilizatorul final va purta la incheietura mainii un produs fara cusur mai ales daca este vorba de ceasul Breitling Superocean, de inalta calitate, precis si durabil.

Cu alte cuvinte, Elvetia de astazi se distinge nu numai prin propriile sale abilitati specializate in domeniul orologeriei, ci si prin faptul ca isi coordoneaza propriul talent cu cel al altora, garantand intotdeauna ce este mai bun.

Cum ia nastere un ceas elvetian?

Scopul sublinierii faptului ca un ceas poarta aceasta eticheta, dupa cum s-a mentionat mai sus, este de a proteja si, de asemenea, de a promova expertiza ceasornicarilor elvetieni care s-au distins in mod istoric in intreaga lume pentru calitatea inalta a fiecarei componente si a fiecarui ansamblu in parte. Orologeria elvetiana a inceput la mijlocul secolului al XVI-lea, adusa de refugiatii care au fugit la Geneva.

Aici, elvetienii erau specialisti in orfevrarie, dar, intrucat Calvin, parintele acestui curent religios, a interzis afisarea bogatiei si, prin urmare, utilizarea bijuteriilor, orfevrii isi foloseau mestesugul in arta de a produce ceasuri.

Calitatea acestor produse a depasit in curand granitele locale, iar bunul nume al orologeriei elvetiene a devenit faimos si cautat de nobilimea si de bogatii din intreaga lume. In secolul al XIX-lea, exista o adevarata industrie orologiera elvetiana, considerata cea mai buna de acest gen, chiar daca, in acelasi timp, si alte tari (de exemplu, Anglia) aveau companii orologiere renumite.

Inceputul productiei industriale americane i-a fortat pe elvetieni sa isi imbunatateasca si mai mult performantele: ceasurile Swiss Made au fost imbogatite cu functii suplimentare si caracteristici unice. Desi concurenta a devenit din ce in ce mai acerba de-a lungul anilor, ceasurile fabricate in Elvetia raman un simbol al luxului si al calitatii.

Informatii interesante despre aparitia ceasurilor

Barbatii au inceput sa poarte ceasuri de mana din motive tactice, nu pentru moda. Inainte de ceasuri, soldatii trebuiau sa gaseasca o modalitate de a semnala altora pe campul de lupta inainte de a face o miscare, potential dezvaluind planurile lor inamicului.

Cu un ceas de mana, totusi, ei puteau coordona o manevra pentru a incepe la o anumita ora. Atata timp cat ceasurile tuturor erau sincronizate, puteau incepe un atac fara posibilitatea de a alerta inamicul.

Acest lucru a fost revolutionar pentru tactica campului de lupta la acea vreme. La sfarsitul secolului al XIX-lea, trecand in secolul al XX-lea, tone de ceasornicari au inceput sa creeze din ce in ce mai multe ceasuri de mana.

La inceput, acestea erau practic ceasuri de buzunar atasate la o curea de piele. Cu timpul insa, producatorii au inceput sa creeze ceasuri de mana dedicate. Acest lucru a devenit adevarat in special dupa ce publicul larg a vazut valoarea ceasului in timpul Primului Razboi Mondial.

Avand in vedere prevalenta razboiului de transee la acea vreme, era vital ca echipele de artilerie si infanterie sa-si poata coordona atacurile daca urmau sa aiba succes. Ceasurile produse la acea vreme erau, de asemenea, mult mai durabile decat iteratiile anterioare, astfel incat sa poata supravietui transeelor.

La inceputul secolului al XX-lea, ceasul de mana a trecut de la a fi vazut ca o piesa vestimentara pentru femei la a imbraca incheietura mainii fiecarui soldat si aproape a fiecarui civil. Publicul larg a vazut utilitatea ceasului de mana si si-a dorit unul pentru sine.

Cu cele mai vechi ceasuri de mana, purtatorii trebuiau sa le intoarca in mod constant pentru a mentine puterea in arcul principal. Abia in 1923 cineva a dezvoltat in sfarsit primul mecanism de infasurare automata. John Harwood era acel ceasornicar, iar ideea lui avea sa fie replicata de sute dupa el.